Treceți la conținutul paginii

De obicei petrecem sărbătorile alături de familie şi prieteni, bucurându-ne de momentele frumoase şi răsfăţându-ne cu o abundenţă de preparate şi băuturi.

În această perioadă a anului suntem mult mai permisivi cu noi înşine, ceea ce înseamnă că este dificil să respectăm un plan de alimentaţie sănătos. Majoritatea persoanelor îşi îngăduie diverse plăceri, fie că este vorba de nopţi petrecute până târziu alături de prieteni, petreceri cu băuturi carbogazoase sau mese copioase. Toate acestea ne pot afecta fizic în acest final de an.

Cu toate că este tentant să mâncăm ciocolată la micul dejun, prânz şi cină, acest obicei nu este unul sănătos. O lună sau două în care mâncăm alimente nesănătoase, în combinaţie cu consumul de alcool şi lipsa de exerciții fizice, ne pot face să simţim efecte nedorite, cum ar fi arsurile la stomac şi indigestia.

Acest lucru nu înseamnă că nu ne putem răsfăţa. Nu este nimic rău în a savura ceea ce mâncăm, cu moderaţie, în special în perioada sărbătorilor, dar, dacă simţiţi simptome precum arsurile la stomac sau indigestia, merită să citiţi următoarele sfaturi care vă pot ajuta.

Faceţi câteva mici înlocuiri, atunci când puteţi. Un exemplu uşor de pus în practică este să înlocuiţi sucurile carbogazoase cu cele necarbogazoase deoarece bulele de gaz vor determina dilataţia stomacului ceea ce contribuie la apariţia arsurilor la stomac şi refluxului gastro-esofagian.

Menţineţi-vă hidrataţi - beți multă apă în timpul zilei. Consumul de apă reduce pofta de mâncare prin faptul că vă ajută să vă simţiţi plini, iar acest lucru vă va opri să mâncaţi excesiv.

Asiguraţi-vă că luaţi micul dejun – dar nu exageraţi. Evitaţi produsele de patiserie. Luaţi, aşadar, un mic dejun uşor şi sănătos: fructe proaspete, somon afumat, omletă. Acest lucru este important deoarece vă va opri să mâncaţi excesiv în restul zilei şi vă va oferi energia necesară să întreprindeţi activităţile cotidiene.

Ieşiţi la o plimbare cu familia după masa de Crăciun. Acest lucru va îmbunătăţi tranzitul intestinal şi vă va permite să faceţi o activitate fizică uşoară la finalul unei zile în care v-aţi odihnit. Fiind afară, nu veţi mai mânca gustări în timp ce staţi în faţa televizorului.

Oferiţi invitaţilor toată mâncarea care a rămas după petrecere pentru a nu fi tentat să mai luaţi alte gustări.     

Mâncaţi o gustare mică, dar sănătoasă înainte de a merge la orice petrecere astfel încât să nu vă fie foame atunci când ajungeţi. De asemenea, evitaţi să staţi pe lângă masa sau bufetul cu mâncare deoarece veţi fi tentat să gustaţi din toate. Un alt sfat este acela de a evita să staţi pe lângă bolurile cu chipsuri sau ciocolată, din acelaşi motiv.

Rămâneţi conştienţi de cât şi ce mâncaţi în timpul zilei şi nopţii şi încercaţi să mâncaţi rational. O idee bună pentru a reuşi acest lucru este să mâncaţi felurile de la masa de Crăciun folosind mâna opusă celei cu care sunteţi obişnuiţi. Faptul că vi se va părea ciudat vă va ajuta să fiţi conştient de ceea ce faceţi şi de cât mâncaţi. De asemenea, fiţi atenţi la ceea ce vă transmite corpul: dacă nu vă este foame, nu mâncaţi.

Aveţi grijă la ceea ce beţi. Alcoolul este o sursă de calorii “goale” care vă va crea senzaţia de foame şi vă va scădea puterea controlului şi a voinţei, ceea ce nu este o combinaţie bună atunci când încercaţi să mâncaţi moderat. Un sfat bun este acela de a adăuga gheaţă peste băutură, atunci când este posibil, pentru a o dilua, de a alege băuturi cu un conţinut mic de alcool şi calorii.

Desigur, este foarte greu să vă controlaţi atunci când în jurul dumneavoastră sunt atâtea preparate delicioase, dar, urmând aceste sfaturi, veţi putea reduce numărul de calorii şi şansele de a suferi de arsuri la stomac şi indigestie. De ce să nu le încercaţi chiar anul acesta? 

 

Acest articol are rol informativ și nu are intenția de a înlocui recomandările medicale. Informațiile prezentate pe aceste pagini de internet nu sunt concepute în scopul diagnosticării sau al prescrierii unui tratament. Adresați-vă medicului sau farmacistului.

Articol publicat 1 ianuarie 2021